„Oricine provoacă moartea unui cetățean israelian din motive rasiste sau de ură și cu scopul de a vătăma Statul Israel și renașterea poporului evreu în patria sa, riscă o condamnare la moarte”.
Așa arată proiectul de lege propus de Otzma Yehudit, un partid politic evreiesc ultranaționalist care printre punctele sale din program include anexarea întregii Cisiordanie la Israel, discutat în 26 februarie și aprobat de Comitetul Ministerial pentru Legislația Israeliană.
Drumul până la aprobarea definitivă este însă lung, va trebui supus analizei consiliului de securitate și Parlamentului, dar după primul aviz pozitiv este totul posibil.
Dacă va fi aprobată, legea ar sancționa încă o dată existența în Israel a unui sistem de segregare rasială (cum a fost deja denunțat de Amnesty International și de către trimișii ONU) în care pedeapsa cu moartea va fi introdusă, de facto, doar pentru cetățenii palestinieni.
Anunțul a venit în urma informațiilor despre doi israelieni uciși într-un atac palestinian cu bombă în apropiere de Nablus, în Cisiordania.
„Vom acționa pentru a descuraja teroriștii și pentru a menține securitatea. Vom lovi puternic terorismul”, a spus premierul Benjamin Netanyahu.
„În această zi grea în care au fost uciși 2 cetățeni, nu există nimic mai simbolic decât aprobarea acestei legi, justă și morală”, a reiterat Ben Gvir, ministrul său pentru Securitate Națională care și-a bazat întreaga campanie electorală pe această problemă.
Sensul legii, explicat de cei doi reprezentanți, nu este de a pedepsi actele teroriste cu închisoare:
„Nu vrem ca acestea să revină în circulație după ispășirea pedepsei”,
ci de a le elimina de la rădăcină, adică prin uciderea pe oricine le-a comis. Funcționând, în opinia lor, ca un factor de descurajare.
„Am fost uimit să văd opoziție față de proiectul de lege, care intenționează să pună capăt realității absurde în care teroriștii ucigași cu sânge pe mâini sunt eliberați după câțiva ani de închisoare și continuă să-și trăiască viața confortabil”, a spus Son Har-Melech, membru al Knesset-ului israelian.
Momentan, textul nu clarifică ce metodă ar fi folosită pentru aplicarea pedepsei cu moartea, dar un lucru este totuși destul de clar, deși nu este specificat:
din moment ce Israelul îi etichetează drept „teroriști” pe cei care dăunează statului său și împiedică poporul său să renască, este foarte probabil ca, dacă ar fi adoptată, o astfel de lege nu s-ar aplica niciodată „teroriştilor” evrei care ucid cetăţeni palestinieni.
Potrivit lui Baharav-Miara, procurorul general al Israelului, a cărui opinie este de obicei obligatorie, proiectul de lege nu îndeplinește cerințele constituționale.
De fapt, legea israeliană nu se aplică în Cisiordania și regulile nu sunt emise de Knesset. În schimb, teritoriul este ocupat ilegal de către IDF, Forțele de Apărare ale Israelului.
Introducerea noii legi ar putea fi văzută de comunitatea internațională ca o încercare oficială de a-și impune propria ordine și de a schimba statutul zonei, într-o manieră ilegitimă.
„Crudă, inumană și umilitoare”, a comentat Amnesty International Israel, „o lege a apartheidului, o crimă împotriva umanității născută din ideea deformată a supremației evreiești care intenționează să o legitimeze”.
Încercări pe care Israelul le realizează efectiv de ani de zile prin impunerea prezenței sale fizice în teritorii care nu îi aparțin.
Estimările spun că cel puțin 400.000 de israelieni trăiesc în Cisiordania, stabilindu-se acolo de-a lungul anilor, expulzând palestinienii.
Așezările israeliene nu sunt mici tabere, dimpotrivă, sunt adevărate orașe în miniatură, rasiste și ultramilitare, locuite de mii de oameni și dotate cu drumuri, școli și ceva industrie.
Existența lor a fost întotdeauna scânteia care ține aprinsă flacăra conflictului dintre israelieni și palestinieni, un foc care arde constant și explodează adesea în represiuni violente. Și asta, de fapt, a împiedicat, cel puțin până acum, realizarea unei păci durabile.
Nașterea așezărilor israeliene datează din 1967, după încheierea Războiului de șase zile, la finalul căruia statul Israel a cucerit toată Cisiordania și întreg orașul Ierusalim (inclusiv partea de est, locuită în principal de palestinieni).
O victorie, cea a Israelului, niciodată recunoscută însă de majoritatea comunității internaționale, care de la cel de-al Doilea Război Mondial a încurajat nașterea unui stat palestinian independent.
Un sprijin, însă, care nu s-a tradus niciodată în acțiuni concrete. Acesta este motivul pentru care Israelul, deși Convenția de la Geneva (a patra) din 1949 a stabilit că:
„puterea ocupantă nu poate proceda la deportarea sau transferul unei părți a propriei populații civile pe teritoriul pe care îl ocupă”, a procedat destul de nonşalant la construirea de aşezări ilegale în casa palestiniană, „din motive de securitate și control al teritoriului”.
Iar desființarea, deocamdată, nici măcar nu se mai discută, din cel puțin două motive:
- din cauza măreției la care au ajuns aceste așezări și
- pentru că toate guvernele care s-au succedat în Israel nu au arătat nici o intenție de a le elimina!
Netanyahu a introdus extinderea așezărilor în programul său electoral oficial. Este implicată și comunitatea internațională. În cele din urmă, Israelul a fost întotdeauna capabil să facă ce vrea.
Copleșiți cu construcția de clădiri, încalcă în mod repetat drepturile palestinienilor după bunul plac, reprimă disidența în privința acuzațiilor de terorism și încercarea de a șterge istoria arabă, fără teama de represalii semnificative din partea nimănui, nici măcar din partea Occidentului.
Sursa: lindependente.online
Adaugă comentariu