A te declara astăzi în favoarea LGBTQ și a lumii non-binare este „cool”, dar instituțiile trebuie să cântărească propunerile pe care le susțin.
În afișele caruselului curcubeului există gunoaie ideologice care sunt dăunătoare pentru toată lumea: femei, copii, gay și transsexuali.
Pentru o instituție publică, a oferi patronajul unor evenimente precum PRIDE este o nebunie.
Pentru că în afișele defilărilor de modă există un gunoi ideologic periculos pentru mame, copii, homosexuali și transsexuali înșiși.
Cel mai enervant aspect al întregii chestii este modul în care este folosit pentru a alimenta ciocnirile triste ale politicii joase, neglijând astfel problemele reale, și foarte importante, care ar trebui să fie în centrul dezbaterii.
După cum a spus ieri Monica Ricci Sargentini, într-un articol al ziarului italian Corriere della Sera, și „feministă radicală” (definiția este a ei), lupta împotriva uterului surogat și a unora dintre cele mai delirante derive ale ideologiei de gen este „o bătălie transversală”.
Aveți perfectă dreptate: nu este vorba despre mici certuri între dreapta și stânga. Viitorul umanității este în joc aici și a spune acest lucru nu este o exagerare.
O reiterăm: ar fi suficient ca politicienii și comentatorii să-și dea osteneala să citească documentele politice trase de organizatorii PRIDE pentru a-și da seama ce este în joc.
În schimb, din păcate, discursul public rămâne limitat la disputa sterilă dintre părți. S-a întâmplat în Lazio, se întâmplă în Lombardia. Doua regiuni importante din Italia.
De fapt, și această din urmă regiune, cu vot majoritar în adunare, a decis să nu acorde patronaj orgoliului gay.
„Împărtășim nevoia de a menține atenția ridicată, astfel încât dreptul la incluziune să fie apărat și solidaritatea să fie garantată față de oricine, indiferent de orientarea sexuală”, a declarat consilierul regional Giacomo Cosentino de la grupul Ideal Lombardia.
„Dar nu putem împărtăși demonstrații precum PRIDE, un eveniment dezbinător și adesea provocator”.
Evident, în timp record, acuzațiile de homofobie și obscurantism au început din stânga.
Prin urmare, cineva se întreabă, pentru a câta oară, dacă Partidul Democrat din Italia și compania au chiar o idee vagă despre care sunt pretențiile PRIDE milaneze și dacă, eventual, le împărtășesc.
Documentul politic al evenimentului arată, de exemplu, că gestația (mama surogat) pentru alții este:
„o practică larg răspândită într-un procent mare în rândul cuplurilor heterosexuale și reglementată, legitimată și recunoscută în multe țări din întreaga lume de mai bine de 20 de ani, spre deosebire de multele știri false răspândite de anumite partide conservatoare și mass-media”.
Ei bine, dacă am spune așa, instanțele italiene de toate nivelurile ar fi cele care răspândesc așa-numitele știri false.
Tribunale la care activiștii nu ezită să se adreseze și ale căror sentințe au grijă să le execute atunci când le convine.
În același document citim:
„În luna aprilie a acestui an, Comisia de Justiție a Camerei a adoptat textul de bază al legii care propune urmărirea penală a GPA ca infracțiune universală, adică pedepsită chiar dacă este săvârșită în străinătate”.
Un act ideologic și disproporționat. Din nou: acest „act ideologic” este susținut de feministe (aproape toate de stânga, multe lesbiene) din jumătatea lumii.
Dar activiștilor nu le pasă: doar părerea lor contează. Ei presupun că Statul legitimează „autodeterminarea, capacitatea și alegerea părintelui de a procrea, recunoscându-și pur și simplu intenția de a oferi dragoste, protecție și îngrijire, elementele necesare dezvoltării firești a vieții de familie. Dragostea este cea care creează o familie”.
Desigur: este iubirea cea care crează o familie. A numi cumpărarea unui copil dragoste, însă, este puțin îndrăzneață afirmația.
Nu s-a terminat. Activiștii cer „recunoașterea principiului autodeterminării de gen”, despre care cred că este „fundamental pentru drepturile persoanelor transgender, nonbinare și neconforme de gen”.
Așa că vor „o revizuire a legii 164 din 1982 privind rectificarea atribuirii sexului și înlocuirea căii Onig”.
Despre ce este vorba? „Calea Onig”, explică documentul, „aplicată în practică dar neprevăzută efectiv de legea 164, presupune un proces psihologic îndelungat, acces la terapia de substituție hormonală și „testul vieții reale”, care este limitativ și încalcă principiul autodeterminării.
În schimb, calea de tranziție ar trebui să includă toate subiectivitățile transgender, inclusiv persoanele nebinare.
Tradus: este suficient să te definești ca femeie pentru a fi considerată așa.
Fără examinare, trasee psihologice și insistență asupra biologiei persoanei. Din aceleași motive, PRIDE cere și ca pseudonimul să fie stabilit în toate școlile, astfel încât chiar și minorii să poată decide singuri cărui sex aparțin.
La o privire mai atentă, iată că suntem dincolo de transgender: impunem non-binarul, pulverizarea tuturor genurilor.
La sfârșit, gruparea PRIDE milaneză se ocupă și de așa-numita „filiație transgender”.
Citim: „Persoanele transgender au dificultăți în accesarea screening-urilor legate de sănătatea lor sexuală și de posibilitatea de procreare, cum ar fi crioconservarea.
Pentru bărbații transgender și persoanele nebinare care au actele corectate la genul masculin, devine imposibil să acceseze întreruperea voluntară a sarcinii, ceea ce îi determină să apeleze la profesioniști privați, în timp ce persoanele transgender care decid să continue sarcina se găsesc fără răspunsuri referitoare la locul de naștere, rolul parental și dacă partenerul va fi recunoscut ca părinte efectiv”.
Pe lângă faptul că, având în vedere numărul mic, aceste cazuri ar putea fi tratate rând pe rând în încercarea de a găsi o soluție decentă, ar fi interesant de știut dacă PD-ul care guvernează Milano aderă la aceste solicitări.
Ceea ce stânga nu își dă seama este că această patologie ideologică nu este doar nedorită de dreapta, dar este dăunătoare pentru femei, copii, gay și transsexuali.
Se creează un cazan în care problemele reale sunt trecute cu vederea și șterse, într-o confuzie care echivalează, de exemplu, pe cei care doresc cu adevărat să-și schimbe sexul cu cei care intenționează să se definească drept femei fără să-și schimbe un milimetru din corpul masculin.
De aceea este nevoie de o opoziție clară și transversală.
Kathleen Stock , o cunoscută feministă britanică (de stânga), a reiterat-o în ultimele zile pe Unherd.com: trebuie să depășim distincțiile obtuze.
„Printre mulți progresiști”, a scris ea, „există o deferență față de limbajul tehnic și o dragoste pentru concluziile bizare și contraintuitive; o pasiune pentru tipul de gen care te face să arăți deștept pentru că l-ai îmbrățișat, sau cel puțin te prefaci că ai făcut-o.
Mulți erau inițial convinși că biologia umană este himerică, dar identitățile de gen erau reale, pur și simplu pentru că acest lucru le-au spus academicienii.
Majoritatea oamenilor obişnuiţi nu au fost educați la acest nivel de prostie”.
Da: declarându-te în favoarea QUEER (ciudaților) și nu a identității normale, în zilele noastre, „e cool”.
Ideea este că nu vorbim despre cum să faci o figură frumoasă la oi cină. În farfurie se află viața oamenilor, trupurile lor, suferința lor, bunăstarea lor.
Cei care se prefac că nu văd nu sunt doar ideologici sau prost informați: sunt vinovați.
Sursa: laverita.info
Adaugă comentariu