Editoriale

Italia și România: NOUA SECURITATE și legea pumnului în gură! O paralelă pe care trebuie să o citiți!

Italia și România: NOUA SECURITATE și legea pumnului în gură! O paralelă pe care trebuie să o citiți!

Se pare că a început atacul asupra libertății de opinie, asupra cetățenilor care mai au curajul să spună ce gândesc și să caute sau să distribuie informații altele decât cele pe care manipularea mass-media dorește să ajungă la noi, acel sens unic de informare plătit de guverne și de instituțiile statelor, ceva mai grav ca în perioada "pandemiei" când oricine avea curajul să spună ceva împotriva guvernelor era etichetat imediat ca complotist sau conspiraționist, curent care a urmat și pe parcursul anului 2022 odată cu începerea războiului din Ucraina!

După ce Parlamentul României a adoptat legea securității și apărării cibernetice (legea 828/2022), vedem că și guvernul italian condus de Giorgia Meloni, dispune de o lege cel puțin controversată care va putea spiona chiar și locuințele private prin tot felul de mijloace, iar în acest articol vom vedea și cum anume.

Cert este un lucru, din 2023 ni se pregătește altceva, ceva care va ataca libertatea cetățenilor de a avea opinii diverse decât cele oficiale, ale sensului unic de informare, pe care decidenții aleși îl vor trasa institutelor de presă, cele subvenționate ca și până acum ca să facă acea "informare din surse oficiale", așa cum am văzut și experimentat în ultimii 3 ani de zile.

Adevărul nu mai contează de mult într-o societate de consum tot mai lipsită de interesul de informare, de cunoaștere, de luarea de atitudine. Acum doar autoritățile au dreptrul să ne spună care este adevărul, iar noi ca niște obedienți perfecți ai acestei noi ordini mondiale, va trebui să luăm de bun orice dorește și decide sistemul că trebuie să știm, acest sistem putred de corupt, nu doar la noi în România, ci în foarte multe state atât europene, cum am văzut recent și la Bruxelles, dar și de peste ocean și pe alte continente.

Înainte de a vedea ce se întâmplă în Italia, doresc să amintesc că în România se va înființa Sistemul Naţional de Securitate Cibernetică, proiect care prevede:

„Securitatea şi apărarea cibernetică se realizează prin adoptarea şi implementarea de politici şi măsuri în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor în spaţiul cibernetic”!

Actul normativ se aplică în domeniul securităţii cibernetice pentru:

a) reţelele şi sistemele informatice deţinute, organizate, administrate, utilizate sau aflate în competenţa autorităţilor şi instituţiilor publice din domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, justiţiei, situaţiilor de urgenţă, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat;

b) reţelele şi sistemele informatice deţinute de persoanele fizice şi juridice de drept privat şi utilizate în vederea furnizării de servicii de comunicaţii electronice către autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale;

c) reţelele şi sistemele informatice deţinute, organizate, administrate sau utilizate de autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, altele decât cele prevăzute anterior la lit. a), precum şi de persoane fizice şi juridice care desfăşoară activităţi cu scop lucrativ şi nelucrativ de cercetare, dezvoltare, inovare şi producţie în domeniul tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor sau furnizează servicii publice ori de interes public, altele decât cele de la lit. b).

În prevederile acestui proiectului putem găsi următoarele:

„furnizorii de servicii tehnice de securitate cibernetică au obligaţia de a pune la dispoziţia autorităţilor, la cererea motivată a acestora, în termen de maximum 48 de ore de la data primirii solicitării, date şi informaţii privind incidente, respectiv în maximum 5 zile de la data primirii solicitării, ameninţări, riscuri sau vulnerabilităţi a căror manifestare poate afecta o reţea sau un sistem informatic, precum şi interconectarea acestora cu terţii şi cu utilizatorii finali”!

În cazul săvârşirii unei noi contravenţii sunt prevăzute amenzi de la 5.000 lei la 50.000 lei, iar limita maximă este de 200.000 lei.

În cazul operatorii economici cu o cifră de afaceri netă de peste 1.000.000 lei sancţiunea va fi cu amendă în cuantum de până la 1% din cifra de afaceri netă, iar, în cazul săvârşirii unei noi contravenţii, în termen de şase luni limita maximă a amenzii este de 3% din cifra de afaceri netă, potrivit digi24!

După cum putem constata, în România este nevoie să închidem gura tuturor celor care vor avea de spus ceva împotriva acestor decidenți, indiferent că vorbim de persoane fizice sau juridice, astfel încât nimeni să nu-și mai permită să fie contra curentului predominant de "informare" publică a guvernelor!

Ca simplu cetățean, mă întreb, de ce în toți acești zeci de ani de la apariția internetului nu a fost atât de necesară această cenzură ordinară din partea aleșilor, de ce până acum nu a fost un pericol ca cetățenii să-și poată exprima liber gândurile pe orice rețea de socializare, iar acum, de 3 ani, brusc vedem că este nevoie ca decidenții să nu mai aibă obstacole și critici, opinii diferite ale sensului unic impus de ei, și legiferează practic statutul "pumnului în gură"!

Nu cred că cineva mai poate să se gândească, în acest contex, la democrație sau la un regim care să dorească prosperitatea cetățenilor săi, atâta timp cât se impune prin lege, cenzura și spionarea cetățenilor și a dreptului lor la opinie. Sper să nu ne întoarcem într-un regim mai periculos decât a fost cel de pe timpul comuniștilor, acum pericolul fiind mult mai mare în comparație cu acele vremuri, când nu erau mijloace moderne de urmărire ca și acum!

Am declarat de curând că Uniunea Europeană este în moarte clinică, aceste măsuri nu pot decât să întărească convingerea mea, iar pe dumneavoastră sper să vă trezească din hipnoza generalizată. Fără luptă nu vom fi niciodată liberi, viața este o continuă luptă pentru libertate și pentru drepturile noastre de cetățean!

În Italia, conform publicației L’independente, în Legea bugetului pentru 2023 (coincidență sau nu) a fost introdusă o prevedere privind justiția care vizează garantarea mai multor fonduri și spațiu de intervenție serviciilor secrete pentru activitățile de informații, stârnind controverse asupra potențialelor efecte ale acesteia, în comisia, unde a fost prezentată și aprobată de majoritate, o modificare de reglementare cu privire la noile reguli privind interceptările efectuate de agenții 007.

Toate acestea, la câteva zile după „războiurile” noului ministru al Justiției Carlo Nordio împotriva folosirii „instrumentale” a interceptării judiciare.

Textul Legii bugetului a ajuns astăzi în Cameră, cu un vot de încredere programat pentru mâine.

Pe baza modificărilor intervenite, costurile interceptărilor telefonice efectuate de serviciile secrete nu vor mai fi acoperite de Ministerul Justiției, ci de cel al Economiei.

Cea mai importantă noutate, este aceea că, în urma autorizației de către Procurorul General al Romei, serviciile pot prelua informații și în afara limitelor art. 614 din codul penal, care interzicea violarea domiciliului sau a locuințelor, de agenții de securitate, iar acum aceștia vor avea, așadar, posibilitatea de a prelua comunicații în interiorul locuințelor private prin orice mijloace.

Durata maximă a interceptărilor este fixată la 40 de zile, cu posibilitatea de a fi prelungită din 20 în 20 de zile.

Importanța modificării nu este indiferentă. Astăzi, directorii agențiilor de informații pot solicita, de fapt, procurorului general să fie autorizat să efectueze interceptări preventive ale subiecților nebănuiți, chiar și în interiorul locuințelor lor, doar „când aceștia sunt considerați indispensabili pentru îndeplinirea activităților ce le solicită”.

Procurorul le poate autoriza „dacă există elemente de anchetă care justifică activitatea de prevenire și consideră necesar”. Odată cu noua lege, în schimb, pentru a obține autorizație de la agenții, va fi suficient să se autocertifice pur și simplu că interceptările sunt „indispensabile” în scopul activității lor.

Pentru a obține prelungirea, agențiile nu vor trebui decât să „indice” motivele care le fac necesare (în timp ce astăzi, acele motive trebuie „recunoscute în mod clar”).

Mai mult, odată cu finalizarea activității de interceptare, dacă astăzi Serviciul de Informații poate păstra casetele doar cinci zile înainte ca procurorul general, „după ce a verificat conformitatea activităților desfășurate cu autorizarea sa”, dispune „distrugerea imediată” a acestora, autorizând păstrarea datelor doar atunci când acestea sunt „esențiale pentru continuarea activității”, odată cu noua reglementare trecem la o perioadă de maximum treizeci de zile.

În continuare se prevede că:

„la cererea motivată a directorilor de servicii, care să demonstreze nevoi deosebite de natură tehnică și operațională”, avocatul poate „autoriza amânarea depunerii pentru o perioadă care nu depășește șase luni”. Pe scurt, timpii s-ar prelungi semnificativ.

Noutatea privind interceptările agenților 007 incluse în această Manevră, a provocat reacția opoziției care a fost dură și esențial unanimă:

„Guvernul îi eliberează de orice ancoraj și îi pune sub control politic cu scuza finanțării Mef. Stat polițienesc?" a postat pe Twitter Andrea Orlando, fost ministru al Justiției și al Partidului Democrat.

„Intenția Executivului de a slăbi garanțiile jurisdicționale prevăzute de disciplina interceptărilor investigative aplicată până în prezent și asigurarea distrugerii materialului colectat este îngrijorătoare” au declarat în schimb membrii Comisiei de Justiție a Mișcării 5 Stele înainte de aprobare, solicitând înlăturarea regulii.

După cum vedeți, aceste 2 state, atât Italia cât și România, se îndreaptă, după opinia mea, către state de tip totalitar, unde Securitatea și Poliția va avea puteri depline în spionarea și "eliminarea", probabil, a tuturor celor care nu se vor supune, care nu vor respecta politica de stat a acestor guverne, sau vor fi incomozi pentru aceștia!

Am tot insistat să vă implicați activ în viața decizională din comunitățile unde trăiți, să mergeți peste primari, consilieri, parlamentari, și să le cereți socoteală ori de câte ori credeți că nu fac ceea ce au promis, ceea ce respectă interesele cetățenilor din comuniotatea respectivă sau când legea nu este respectată și aplicată!

Din lipsă de atitudine, din lipsă de infomare, din lipsa încrederii dumneavoastră că lucrurile se pot schimba, vom merge din rău în mai rău, vom ajunge să trăim într-un sclavagism modern, spre care ne îndreptăm cu pași atât de mari, controlat în totalitate de cei care ne decid viețile de atâția ani!

Acum câteva zile această lege din România a fost contestata la CCR, de către USR și Forța Dreptei, dar nu îmi fac mari iluzii știind că CCR-ul este un organism politizat.

CCR-ul va judeca această contestație de neconstituționalitate în 15 februarie, vă dați seama cât de urgentă este pentru ei această lege!

Dacă credeți că este important să ajungă și la alte persoane acest articol, vă rog să distribuiți!

Autor: Daniel Oprican

Surse: lindependente.online, digi24

Document contestație CCR link aici: sursa hotnews  

Proiectul de lege link aici: PL-x nr. 773/2022

Adaugă comentariu

Trimite
Abonează-te gratuit la știrile săptămânii!

Declar că sunt de acord cu termenele de utilizare și politica de confidențialitate precum și că am citit informațiile care sunt solicitate în conformitate cu articolul 13 din GDPR (Regulamentul EU - 2016/679).