Dovezile, formate din imagini și mărturii demne de încredere, s-au înmulțit în ultimele săptămâni, până la punctul în care un singur adevăr, ipotizat de la început, dar de nespus în mass-media dominantă, apare acum complet clar:
mulți dintre cei aproximativ 1.400 de israelieni, fie militari că civilii uciși în timpul atacului Hamas din 7 octombrie au fost cauzați de „foc prietenesc”, adică de focuri trase de armata israeliană și nu de milițienii palestinieni.
Acest lucru este evident din diversele mărturii ale soldaților și supraviețuitorilor atacului brigăzilor Al-Qassam, așa cum au raportat multe ziare internaționale, inclusiv cele israeliene.
„Sacrificiul” cetățenilor și soldaților israelieni în combaterea actelor de război este, pe de altă parte, acceptat și de unul dintre principiile de acțiune ale doctrinei militare israeliene, puse în alb și negru în „directiva Hanibal”.
Este o procedură în vigoare încă din anii 1980 care prescrie comportamentul care trebuie urmat în reacția tentativelor de răpire, în special împotriva soldaților: colegii militari trebuie să tragă în comandoul care fuge, considerând lupta împotriva acțiunii o prioritate asupra vieții soldatului ostatic.
OBIECTIVELE ATACULUI HAMAS
Din diverse mărturii reiese acum clar că obiectivul atacului la sol al Hamas a fost răpirea celui mai mare număr posibil de civili și soldați israelieni care să fie readuși în Gaza pentru a negocia un schimb de prizonieri cu Israelul.
Schimbul din 2011 cu Gilad Shalit, un soldat israelian capturat cu cinci ani mai devreme și eliberat în schimbul a 1027 de prizonieri, a oferit o inspirație clară pentru isprăvile gherilelor palestiniene.
Hamas și Jihadul Islamic Palestinian (PIJ) au lansat operațiunea „Inundația Al-Aqsa” cu scopul principal de a captura prizonieri care să fie preschimbați cu miile de palestinieni deținuți în prezent fără acuzații și/sau cei 700 de minori deținuți de Israel.
Dacă pentru un soldat israelian palestinienii ar fi obținut eliberarea a peste o mie de oameni, ce ar fi putut realiza cu zeci, sute de ostatici civili și militari?
Succesul planului Hamas ar fi fost cu siguranță o lovitură politică dureroasă pentru Israel, mult mai mult decât cea suferită în cazul Shalit.
CE ESTE „DIRECTIVA HANIBAL”
Din 1982 până în 2014, 7.000 de prizonieri palestinieni au fost schimbați cu 19 israelieni.
În 1986, în urma Acordului de la Jibril în care Israelul a schimbat 1.150 de prizonieri palestinieni cu trei soldați israelieni și a reacțiilor emoționale și politice grele din acel eveniment, armata israeliană a redactat un ordin secret pentru a preveni viitoare răpiri și/sau posibilitatea unor negocieri de schimb de prizonieri.
„Directiva Hanibal” este procedura de urmat atunci când un soldat este capturat și necesită folosirea tuturor mijloacelor necesare pentru a preveni luarea lui: colegii soldați trebuie să tragă în comandoul care fuge, fără să-și facă griji pentru viața ostaticului.
Ultima dată când Directiva Hannibal a fost ordonată a fost în prima zi a lunii august 2014 în Rafah, Gaza, în care luptătorii Hamas au capturat un ofițer israelian, locotenentul Hadar Goldin.
Aceasta a fost ziua în care armata israeliană a bombardat orașul Rafah din Fâșia Gaza cu aproape toate mijloacele de distrugere la dispoziție, de la rachete avioanelor F-16 la rachetele elicopterelor Apache și până la bombardamente efectuate din mare, precum și drone și atacuri la sol, în ceea ce s-a numit Operațiunea Protective Edge.
Buldozerele au dărâmat case în timp ce tancurile s-au năpustit asupra cartierelor, bombardând tot ce era la vedere.
În câteva ore, cel puțin 500 de obuze de artilerie și sute de rachete au fost descărcate în oraș, aproape în întregime în zone civile.
Obiectivul operațiunii nu a fost neapărat populația civilă din Rafah, ci mai degrabă acela de a preveni ca soldatul israelian să fie folosit ca pion politic, chiar și cu prețul propriei vieți.
Și așa a fost. În cele din urmă, locotenentul Goldin a fost ucis împreună cu aproximativ 190 de palestinieni.
Haim Avraham, tatăl soldatului Benny, care în 2000 a fost răpit la granița cu Libanul, în timpul evenimentelor din 2014, a spus despre motivele din spatele „doctrinei Hanibal”:
„Dacă ar fi venit să-mi spună că fiul meu a fost ucis de ”focul prietenesc”, m-ar fi durut, m-ar fi înfuriat.
Dar aș fi acceptat: statul nu poate acționa după sentimentele unui părinte, trebuie să ia în considerare siguranța tuturor cetățenilor săi.
Datoria unui soldat este să protejeze națiunea și se poate întâmpla să cadă în luptă”.
Cu acea ocazie, avioanele de război israeliene au bombardat 26 de mașini care încercau să treacă granița cu Libanul pentru a împiedica ca răpirea să reușească. Ulterior s-a declarat că soldatul fusese deja ucis de răpitori.
RĂSPUNSUL ISRAELIAN LA ATACUL HAMAS: HAOS SAU „DIRECTIVA HANIBAL”?
Vineri, 20 octombrie, Haaretz a publicat un articol lung al analistului său militar, Amos Harel, care descrie eșecul Israelului de a se pregăti pentru atacurile Hamas din 7 octombrie, vorbind cu entuziasm paradoxal al comandantului Diviziei Gaza, generalul de brigadă Avi Rosenfeld, dintre aceștia cel mai responsabil pentru dezastrul israelian.
În povestea din 7 octombrie, el raportează ceva interesant:
„O mare forță Hamas a preluat trecerea adiacentă Erez, care a fost închisă de sărbătoarea Simhat Torah. De acolo, în câteva minute și fără rezistență, au înaintat în baza militară, ucigând și răpind soldații Administrației Civile, deși unii dintre ei au reușit să răspundă focul înainte de a fi loviți.
Generalul de brigadă Rosenfeld s-a înrădăcinat în camera de război subterană a diviziei împreună cu o mână de soldați, încercând cu disperare să salveze și să organizeze sectorul bătut.
Mulți dintre soldați, dintre care majoritatea nu erau personal de luptă, au fost uciși sau răniți în exterior.
Divizia a fost nevoită să solicite un atac aerian împotriva bazei în sine pentru a respinge teroriștii”.
Cu alte cuvinte, în timp ce comandantul și o mână de alți bărbați se ascundeau în buncărele de sub bază și totul se afla afară, încercând să respingă atacul Hamas, bombardarea bazei în sine a fost ordonată, cu proprii lor oameni, pentru a respinge asaltul și a nu lasă structura militară să cadă în mâinile inamicului. Tocmai mentalitatea care stă la baza „directivei Hanibal”.
Electronic Intifada a publicat un lung interviu cu Yasmin Porat, care a supraviețuit atacului Hamas asupra Kibbutz Be'eri după ce a fost luată ostatică.
Potrivit poveștii ei, răpitorii au tratat-o pe ea și pe ceilalți ostatici „uman”, explicând că erau convinși că scutul oferit de prizonierii israelieni le va permite să se întoarcă în siguranță în Gaza.
Cu toate acestea, când au sosit soldații israelieni, „i-au eliminat pe toți, inclusiv pe ostatici. A fost un foc încrucișat foarte, foarte greu”.
MĂRTURIA SA ESTE COMPLETATĂ DE MĂRTURII ALE SOLDAȚILOR ISRAELIENI.
Pe 11 octombrie, Quique Kierszenbaum a relatat în The Guardian despre turul său în Kibbutz Be'eri, un tur organizat de unitatea de propagandă a armatei israeliene.
Kierszenbaum scrie:
„Clădire după clădire a fost distrusă, atât în atacul Hamas, cât și în luptele care au urmat, copacii din apropiere s-au spulberat, iar pereții s-au redus în moloz de beton de unde tancurile israeliene i-au aruncat în aer pe militanții Hamas unde se ascundeau.
Tavanele s-au prăbușit pe podele. Grinzile acoperișului erau încurcate și expuse ca niște cuști toracice”.
Richard Hecht, un purtător de cuvânt al armatei, a declarat:
„Când am ajuns, am văzut soldați care luptă aici doar pentru a intra în kibbutz. Am mers dintr-un apartament în altul. Vom avea întrebări dificile de pus. Deocamdată trebuie să așteptăm cu nerăbdare: la apărarea oamenilor și la ieșirea supraviețuitorilor”.
Nir Hasson a intervievat un rezident local pe nume Tuval Escapa, care se afla în afara kibbutzului în momentul atacului, dar al cărui partener a fost ucis în schimb.
În articolul lui Hasson din 20 octombrie, Haaretz, el relatează:
„Vocea i se sparge când își amintește de tovarășul său, care a fost asediat în camera sigură în acel moment.
Potrivit acestuia, abia luni seara și numai după ce comandanții de teren au luat decizii dificile, inclusiv bombardarea caselor cu locuitorii lor pentru a elimina teroriștii împreună cu ostaticii, IDF (armata israeliană) a finalizat preluarea kibbutz-ului.
Prețul a fost teribil: cel puțin 112 locuitori au fost uciși. Alții au fost răpiți. Alaltăieri, la 11 zile de la masacru, într-una dintre casele distruse au fost descoperite cadavrele unei mame și ale unui fiu.
Se crede că alte cadavre sunt încă îngropate sub dărâmături”.
De asemenea, reiese clar dintr-o simplă observare a pagubelor cauzate structurilor și vehiculelor, că erau imposibil de realizat cu utilizarea Kalasnikov-urilor, RPG-urilor și grenadelor de mână, adică armele pe care le-am văzut pe gherilele Hamas în numeroasele videoclipuri filmate online cu privire la asaltul asupra 7 octombrie; inclusiv cele ale cazurilor în care sunt comise crime asupra unor civili lipsiți de apărare sau neînarmați.
Într-un interviu acordat agenției de presă Mako din Israel, un pilot al unui elicopter Apache a reflectat asupra dilemei întortocheate care îl chinuia dacă să tragă sau nu în oamenii și mașinile care se întorc în Gaza.
El știa că multe dintre acele vehicule ar putea conține prizonieri israelieni, dar a ales totuși să deschidă focul.
Locotenent-colonelul A., pilot de rezervă în unitate, își amintește:
„Sunt într-o dilemă în ceea ce trag, pentru că sunt foarte mulți”.
Un raport despre escadrilele Apache al publicației de știri israeliene Yedioth Aharanoth a remarcat că „piloții și-au dat seama că există o dificultate enormă în a distinge în avanposturile și așezările ocupate cine era terorist și cine era soldat sau civil”.
Într-un alt pasaj al articolului se spune:
„În mai puțin de 20 de minute s-a întors în aer și, folosind informațiile produse, a ordonat celorlalte avioane de luptă să tragă în tot ce vedeau în zona gardului, iar la un moment dat a atacat, de asemenea, o poziție IDF (armata israeliană) cu soldați asediați pentru a-i ajuta pe luptătorii lui Shayetet 13 să o ia cu asalt și să o elibereze.”
Potrivit Forțelor Aeriene Israeliene, în primele patru ore de la începerea luptei, elicopterele și avioanele de vânătoare au atacat în jur de 300 de ținte, majoritatea pe teritoriul israelian.
CE SFÂRȘIT AU PRIZONIERII DIN GAZA?
Și cum rămâne cu zecile, sutele de ostatici, soldați și civili, ținuți în Gaza?
Deja pe 26 octombrie, Brigăzile Hamas Al-Qassam estimau că aproximativ 50 de prizonieri au fost uciși în urma bombardamentelor Israelului asupra Fâșiei.
Potrivit lui Yehuda Shaul, fost militar, co-fondator al ONG-ului israelian Breaking the Silence, prima organizație a veteranilor militari israelieni care cere încetarea ocupației israeliene a Cisiordaniei, Ierusalimului de Est și Fâșiei Gaza, numărul uriaș dintre prizonierii capturați ar face chiar redundantă directiva:
„Să spunem că Hamas are un soldat și să spunem că acordul spune eliberarea a o mie de prizonieri [palestinieni].
Sunt 5.000 de prizonieri în închisoare. Acum, să presupunem că Hamas are șase și decide să elibereze 3.000 dintre ei. Dar acum Hamas are 200!"!
Potrivit lui Annyssa Bellal, un avocat internațional specializat în conflicte armate și drept internațional și cercetător senior la Institutul de Absolvenți din Geneva, directiva nu a fost niciodată o politică oficială și, prin urmare, nu a fost niciodată publicată în întregime.
Bellal a spus că, în practică, directiva a fost deja implementată în actualul război din Gaza.
Israelul a refuzat în mare măsură să negocieze cu Hamas cu privire la eliberarea prizonierilor săi, alegând în schimb să folosească forța împotriva Fâșiei, iar acest lucru „reflectează despre ce era vorba în directiva”.
Atacul actual al Israelului asupra Gaza depășește deja cele mai mortale atacuri anterioare din 2008 și 2014.
În 2008, au fost uciși 1.385 de palestinieni în 22 de zile, în timp ce în 2014 Israelul a ucis 2.251 de palestinieni, conform Oficiului Națiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA).
Astăzi, la momentul redactării acestui articol, există peste 11.000 de morți civili palestinieni.
În cele din urmă, indiferent dacă a fost mandatat să aplice directiva Hannibal sau nu, este destul de clar că puterea de foc pe care Israelul a dezlănțuit-o asupra militanților Hamas a ajuns să ucidă zeci, sute de cetățeni israelieni.
Adaugă comentariu